În cădiţă se pune faşa de la
Botez.
Naşa mai pune şi bani sub
cădiţă. Pe perioada îmbăierii trebuie ţinută aprinsă lumânarea de botez. După
ce s-a scăldat copilul, faşa se pune la uscat la oglindă, iar apa se aruncă
înaintea soarelui sau la rădăcina unui copac roditor, peste flori, pe un loc
curat sau într-o apă curgătoare. Astfel, copilul va fi curat toată viaţa. După
baie, se unge bebeluşul cu ulei sfinţit (dat de la Biserică) şi se descântă cu
crenguţa de busuioc: - pe la ochi "să vadă lucruri bune şi frumoase",
- pe la urechi "să audă numai învăţăminte şi să ia aminte la ele", -
pe la gură " să vorbească cuvinte înţelepte şi să ştie a respecta pe cei
din jur", - pe la mânuţe "să fie harnic şi priceput", pe piept "să fie iubitor şi cu suflet
mare", - pe cap "să fie deştept şi luminat", pe picioare "să îl ducă acolo unde
trebuie şi să îl aducă mereu acasă, lângă cei dragi”.Apoi naşa şi invitaţii
bagă bani în hăinuţele copilului, ca să aibă noroc şi se stă la masă, unde
invitatele aduc ce mai vor şi ce pot să dea copilului; în special hăinuţe;Finii
dau naşei un prosop şi săpun, pentru ca mama copilului proaspăt botezat “să
spele” naşa după băiţă şi încă un prosop pentru cea care dă copilul, adică
moaşa. Naşii aduc alte hăinuţe finuţului şi...cadoul.
In speranta ca micile
noastre informatii va vor fii de folos asteptam sa ne chemati alaturi la un nou
inceput de viata.
***Este pacat sa nu angajati
un fotograf profesionist la botezul copilului dumneavoastra,este pacat sa nu
pastrati vii amintirile dumneavoastra prin fotografii profesionale, sau
videoclipuri de botez.In speranta ca v-am convins, asteptam programarea unei
intalniri in vederea semnarii unui contract.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu